Economia socială

Beneficiind de finanţare consistentă din fonduri europene, economia socială reprezintă un concept modern de realizare a unor capacităţi de producţie destinate comunităţilor vulnerabile din municipiu şi celelalte oraşe şi comune, sumele fiind destinate atât realizării investiţiei în sine, cât şi formării profesionale a viitorilor angajaţi. Indiferent că vorbim de producţie (producţie şi procesare legume şi fructe, panificaţie, produse din carne, dar şi alte categorii de produse nealimentare) ori servicii (reparaţii auto, organizare evenimente etc.), economia socială permite crearea a zeci şi sute de locuri de muncă destinate persoanelor dispuse să se iniţieze și să se specializeze în meseriile care asigură o activitate economică eficientă.

Sprijin pentru amenajarea de solarii

Dat fiind succesul Programului „Tomata” şi preocuparea guvernului pentru extinderea la alte categorii de legume, Consiliul Judeţean va încuraja construcţia de solarii, în limita unor suprafeţe stabilite ca şi condiţii de finanţare, punând la dispoziţie material lemnos necesar, folie, sistem de picurare etc. pentru tinerele familii, cu domiciliul în mediul rural.

Ajutoare de urgență

Asigurate atât de Consiliul Judeţean cât şi de Consiliul Municipal, ajutoarele destinate persoanelor care solicită sprijin pentru tratamente medicale sau pentru alte situaţii speciale vor fi inventariate, prioritizate şi onorate prin hotărâri de consiliu, în baza unor reguli obiective şi transparente stabilite la începutul fiecărui an, odată cu sumele alocate prin bugetul instituţiei.